Top 5 cei mai cunoscuti hackeri din lume
Hackerii reusesc de multe ori sa scape de lege, dar in unele cazuri infrunta consecintele actiunilor lor si apoi isi schimba viata. Unii hackeri faimosi au devenit experti in securitate online si si-au folosit talentul pentru a lupta impotriva criminalitatii online. Afla cateva detalii importante dintr-un Top 5 cei mai cunoscuti hackeri din lume, realizat de TheTelegraph.
1. Kevin Mitnick
Unul dintre cei mai periculosi hackeri din anii 1990, Kevin Mitnick a reusit sa patrunda in sistemele unor companii importante de telecomunicatii ca Motorola, Nokia si Fujitsu.

Bazandu-se mai putin pe unelte de hacking electronic si mai mult pe “social engineering“, pentru a obtine acces la conturi si parole in mod fraudulos, Kevin Mitnick a ispasit o pedeapsa cu inchisoare de 5 ani.
Eliberat in 2000, fostul hacker s-a reinventat: a devenit un consultant in securitatea online si a dezvaluit secretele sale in volumul autobiografic “The Art of Deception”.
2. Adrian Lamo
Cunoscut si sub porecla de “hackerul homeless“, Adrian Lamo si-a desfasurat activitatea in numeroase Internet Cafe sau biblioteci publice, iar actiunile sale au vizat numai expunerea vulnerabilitatilor, nu si exploatarea lor pentru folosul propriu.

Arestat in 2003 dupa ce a accesat sistemele informatice ale Yahoo! si Microsoft, Adrian Lamo a fost condamnat la numai 6 luni de arest la domiciliu si la o amenda de 65.000 dolari. In prezent lucreaza ca jurnalist si analist in securitate online.
3. Loyd Blankenship
Membru al grupurilor de hackeri Extasyy Elite si Legion of Doom, Loyd Blankenship este autorul manifestului hackerilor “The Conscience of a Hacker”, ce sustine ca singura infractiune a unui hacker este curiozitatea.

Blankenship a fost arestat in 1986 pentru actiunile sale, iar dupa eliberare a renuntat la viata de hacker, concentrandu-se asupra dezvoltarii de proiecte multimedia. Sfatul lui catre tinerii interesati de hacking este: “Aveti grija. Exista un risc mare de a fi prins si asta e nasol”.
4. Michael Calce
La varsta de numai 15 ani, Michael Calce, cunoscut ca MafiaBoy, a lansatatacuri DDoS impotriva unor companii ca Yahoo!, Amazon, FIFA, eBay si CNN. Adolescentul canadian nu a aratat niciun pic de remuscare pentru actiunile sale, motiv pentru care a fost condamnat la o perioada de proba de 20 luni si restrictionarea accesului la internet.

Actiunile sale ar fi provocat daune de 1,2 miliarde de dolari la nivelul economiei mondiale, insa adolescentul a primit numai o amenda neglijabila. MafiaBoy a fost prins dupa ce s-a laudat in chatroom-uri cu realizarile sale.
5. Steve ‘The Woz’ Wozniak
Chiar si unul dintre fondatorii companiei Apple si-a incercat mana la hacking. Steve Wozniak, care a lucrat la dezvoltarea primelor computere Apple alaturi de Steve Jobs a avut ca hobby “phone phreaking” la inceputul anilor 1970.

The Woz a creat un gadget care ii permitea sa pacaleasca firmele de telefonie si sa initieze apeluri telefonice gratuit, chiar si internationale.
Experimentele lui Steve Wozniak in lumea hackingului s-au incheiat insa cand a renuntat la facultate si a inceput sa lucreze la Apple Computer.
|
|
|
sursa: www.hit.ro
Tags: Hackeri